Retail and TechnologyDivizia Retail and Technology din cadrul grupului GfK este specializată în monitorizarea a 250 de grupuri de produse aparţinând mai multor categorii de produse de folosinţă îndelungată: produse IT, de telecomunicaţii, electronice şi electrocasnice, de divertisment, foto sau de bricolaj.
Globalizarea a fost un factor cheie care a determinat succesul nostru în monitorizarea produselor de folosinţă îndelungată, succesul concretizându-se în ocuparea locului 1 mondial. GfK Retail and Technology are filiale şi sucursale în peste 70 de ţări, clienţii beneficiind de rapoarte cu un format unitar în toate aceste ţări şi existând posibilitatea agregării datelor din mai multe ţări într-un singur raport.
Pentru mai multe informaţii, puteţi accesa site-ul GfK RT la adresa www.gfkrt.com.
GfK Retail and Technology în Romania Divizia Retail and Technology a fost înfiinţată în cadrul GfK România la începutul anului 2005.
Activitatea noastră acoperă monitorizarea vânzărilor de produse electrocasnice, electronice, foto, telefoane mobile şi IT, elaborarea şi furnizarea de rapoarte de piaţă, lunar pentru telefoane mobile şi IT şi o dată la două luni pentru celelalte categorii.
Monitorizarea constă în culegerea de date despre vânzări şi se face de către noi în următoarele modalităţi:
în format electronic, de la marile lanţuri de magazine;
pe suport de hârtie, de la un eşantion reprezentativ de magazine independente sau care fac parte din lanţuri mai mici de magazine.
Tipuri de rezultate
Rapoartele furnizate clienţilor conţin:
- Dimensiunea pieţei ca volum şi valoare; - Structura pieţei în funcţie de cele mai importante caracteristici ale produselor; - Strucura pieţei pe canale de distribuţie; - Structura pieţei în funcţie de preţ; - Structura pieţei pe brand sau model de produs.
Domenii de cercetare
Produse electrocasnice mari: maşini de spălat, frigidere, congelatoare, aragazuri/cuptoare, maşini de uscat rufe, cuptoare cu microunde, plite;
Produse electrocasnice mici: aspiratoare, aparate de preparare a mâncării (mixere, blendere etc.), fiare de călcat, aparate de ras, aparate de aer condiţionat;
Produse electronice: televizoare color cu tub, televizoare color fără tub (plasmă, LCD, proiecţie), DVD playere/recordere, sisteme Audio Home, MP3 playere portabile, camere video;
Camere foto digitale;
Telefoane mobile; IT: calculatoare (desktop, notebook, server), monitoare, imprimante, multifunctionale.
|