Bucureşti, 25 februarie 2010 - Gospodăriile din România au plătit în 2009 cu până la 6% mai mult pe bunuri de uz curent faţă de anul precedent. Această creştere a fost influenţată simţitor de nivelul atins de inflaţie în 2009.
Prima jumătate a anului 2009 a debutat cu o creştere a consumului casnic în valoare mai accentuată faţă de perioada similară din 2008. Principalul factor care a influenţat această evoluţie a fost valoarea mai mare plătită de consumatori pentru coşul de cumpărături, creştere de până la 9%. "După acest prim avânt curajos, în a doua jumătate a anului comportamentul de cumpărare al gospodăriilor a fost unul mai temperat. Creşterea valorii plătite la un act de cumpărare faţă de a doua jumătate a anului 2008 a fost de doar 3%, pe fondul unei uşoare creşteri a frecvenţei de cumpărare”, declară Raluca Răschip, director departament Consumer Tracking GfK România.
O tendinţă importantă sesizată în 2009 a fost orientarea consumatorului român către consumul in-home. Prin urmare, anumite categorii au înregistrat creşteri mai însemnate.
Dintre produsele alimentare de bază, consumul de ulei a crescut cu aproape 4%. Consumatorii au gătit mai mult în cadrul gospodăriei, tendinţă susţinută de creşterea cantităţii de ulei achiziţionată la nivel de gospodărie, în timp ce numărul de cumpărători a rămas constant. Creşterile au fost influenţate cu siguranţă şi de scăderea puternică a preţului mediu plătit pentru ulei, o diferenţă de până la 24% în 2009 faţă de 2008.
Printre produsele "de răsfăţ” pe care consumatorii şi le-au permis în ciuda contextului economic mai puţin favorabil, se situează cafeaua măcinată şi prăjită. Mai mult decât în 2008, producătorii au susţinut acest consum, prin promoţii axate atât pe valoare adăugată, cât şi pe preţ. Rezultatul s-a tradus într-o frecvenţă de cumpărare mai mare şi, implicit, un consum mai ridicat. Mai mult, importanţa cafelei vrac a fost mai mică, gospodăriile preferând cafeaua ambalată.
Orientarea către consumul in-home este bine reflectată şi de evoluţia unei alte categorii - berea. În 2009, consumul casnic a crescut simţitor, cu 9%, în contextul scăderii ocaziilor de consum pentru categorie în afara casei. Ca şi în cazul cafelei, producătorii au fost foarte activi în încercarea de a impulsiona consumul. Activităţile agresive de promovare i-au convins pe consumatori să achiziţioneze categoria mai des şi în cantităţi mai mari la un act de cumpărare. Preferinţele consumatorilor au fost destul de clare în ceea ce priveşte tipul de ambalaj: PET-ul şi berea ambalată la cutie fiind achiziţionate cel mai mult.
Între produsele lactate care au beneficiat de o promovare intensă în 2009 se află şi iaurtul. Gospodăriile au fost stimulate să consume mai mult, atât prin intermediul promovării multipack-urilor economice, cât şi prin campanii naţionale de încurajare a consumului de mâncare sănătoasă, ce aduce beneficii organismului. Astfel, numărul de gospodării consumatoare a crescut în 2009 comparativ cu 2008, atât pentru segmentul de iaurt simplu, cât şi pentru cel cu fructe. Cele două segmente de iaurt s-au dezvoltat constant în ultimii ani. Pentru iaurtul simplu se remarcă totuşi o creştere mai mare în volum faţă de cea a iaurtului cu fructe.
Studiul are la bază informaţii obţinute prin monitorizarea consumului casnic a aproximativ 90 categorii de bunuri de larg consum prin intermediul cercetării de tip Panel de Consumatori a GfK România, pe un eşantion de 2,200 gospodării, reprezentativ la nivel naţional.
GfK România
GfK România, fondată în 1992, este parte integrantă a Grupului GfK. De peste 8 ani, GfK România este institutul numărul 1 de cercetare de piaţă din România. Activităţile sale sunt structurate în cinci segmente: Custom Research - cercetare cantitativă şi calitativă Ad Hoc pentru o arie largă de industrii (bunuri de larg consum, telecomunicaţii şi IT, finanţe, retail, turism, auto, bunuri industriale), Consumer Tracking - cercetare continuă pentru bunuri de larg consum, Retail and Technology - cercetare continuă pentru bunuri de folosinţă îndelungată, Media - cercetare calitativă şi cantitativă pe consumul de produse media şi Healthcare – cercetare calitativă şi cantitativă în toate domeniile medicale.
Înfiinţat în urmă cu 75 de ani ca primă companie de cercetare de piaţă în Germania, Grupul GfK are azi mai mult de 150 de sucursale în 100 de ţări de pe cinci continente. Grupul GfK este una din cele mai mari organizaţii de cercetare de piaţă din lume. Pentru informaţii suplimentare, vizitaţi website-ul: www.gfk-ro.com